Floare albastra de Mihai Eminescu (scurt comentariu)

Romantismul este un curent literar care se manifesta la sfarsitul secolului al 18-lea in Anglia si Germania si in prima jumatate a secolului al 19-lea in Franta.Una dintre trasaturile poeziei romantice,care se regaseste in opera eminesciana este folosirea simbolurilor.In poezia “Floarea albastra” simbolul central se refera la mitul romanitic al florii albastre care reprezinta dorinta de cunoastere,de atingere a unui ideal .Eminescu preia mitul de la poetul german Novalis dezvoltand mitul fericiri prin iubire si aspiratie spre ideal. Publicata in 1873 in revista “Convorbiri Literare”,este una dintre cele mai reprezentative poezii care trateaza tema iubirii si a naturii intr-o viziune romantica despre lume.Poezia se remarca prin imbinarea mai multor specii:idila,pastel,elegie,meditatie,tema iubirii fiind asociata cu cea a naturii dar si cu tema geniului si a trecerii ireversibile a timpului.Motiv de factura romantica “Floarea albastra”simbolizeaza iubirea ideala vazuta ca modalitate de cunoastere si implinire spirituala.Tema iubirii este redata din 2 perspective,care corespund,in structura poieziei celor 2 planuri lirice:cel feminin si cel al barbatului-2 modalitati de a intelege lumea si iubirea.Planul iubitei are forma unui monolog alcatuit dintr-un repros,o provcare inocenta si o incercare de seductie planul barbatului confera poieziei caracter de meditatie,subliniind conditia geniului.Monologul femeii prezinta viziunea asupra iubirii omului comun vocea lirica feminina reproseaza omului de geniu instrainarea,preocuparea,preocuparea absolutului,avertizandu-l ca fericirea  nu sta in “campiile asire” si “intunecata zare”, ce in iubirea,specifica lumii terestre:”Nu cata în departare / Fericirea ta, iubite !” .Iubita “incearca sa-l atraga in mijlocul naturii reprezentata de codru :”Hai in codru cu verdeata”.Poezia respecta scenariul idilei eminescenie:chemarea in mijlocu naturii,jocul iubirii,despartirea.Elementele decorului:”bolta senina”,”trestia cea lina”,izvoarele alcatuiesc un peisaj paradisiac,in antiteza cu cel descris in planul barbatului unde stelele,norii,intunecata mare simbolizeaza infinitului.Imaginea iubitei apare,de asemenea,in opozitie cu cea masculina”rosie ca marul”,cu par “de aur” ,o prezenta vie,telurica.Vocea lirica masculina reprezinta atitudinea geniului asupra lumii,vietii si iubirii.Se observa la inceput in cuvintele barbatului o duiosie ironica,convertita in final in meditatie asupra ireversibilitati timpului care rapeste totul:viata,tineretea,iubirea:” Si te-ai dus, dulce minune/S-a murit iubirea noastra/Floare-albastra ! floare-albastra !…/Totusi este trist în lume !”.Atitudinea sa sceptica din meditatia finala exprima concluziv ideea ca fericirea prin iubire este posibila in contingent,dar este efemera.In aceste sens se motiveaza aspiratia geniului spre cunoasterea absoluta,spre iubirea ideala,singura posibilitate de a invinge timpul.Eminescu isi prezinta viziunea asupra temei iubirii si a naturii cu ajutorul simbolului romantic al florii albastre.Iubirea apare in “Floare albastra”ca simgura modalitate de a cunoaste in totalitate sensurile lumii.”Floare albastra” nu reprezinta numai femeia iubita,ci,mai ales,iubirea ca “valoare ideala”.

About these ads

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s