Conflicte si esecuri parentale

Psihanaliza la momentul nasterii a contribuit la “ecloziunea in sanul familiei afective a unor noi tipuri de relatii parentale-familie recompusa sau monoparentala-devenind totodata fermentul unei duble miscari sociale care punea in relatie emanciparea femeilor si a copiilor-iar ulterior a homoxesualilor- cu rebeliunea fiilor impotriva tatilor”(Elisabeth Roudinesco,Familia in dezordine,pag.84,Editura trei,2006).

In  acest moment,unei sexualitati reprimate din punct de vedere social ii ia locul o sexualitate admisa,dar din ce in ce mai vinovata si respinsa in subconstient.

Individul liber de toate constrangerile corporale si penale ale intunecatului ev mediu devine depozitarul propriilor sale pedepse interiorizate.

Psihanaliza a fost consolidata de dezvoltarea industriei,subrezirea credintelor religioase si de micsorarea din ce in ce mai mult a puterilor absolute,teocratice si monarhice:”Psihanaliza,scrie Freud,ne-a invatat sa cunoastem conexiunea intima dintre complexul patern si credinta in Dumnezeu,ea ne-a aratat ca,din punc de vedere psihologic,Dumnezeul personal ne este altceva decat un tata ridicat pe o treapta mai inalta;si tot ea ne infatiseaza zilnic felul in care tinerii isi pierd credinta religioasa de indata ce autoritatea paterna dispare .Astfel recunoastem in complexul parental radacina nevoii religioase”.(Elisabeth Roudinesco,Familia in dezordine,pag.85,Editura trei,2006)

In modelul traditional de familie,barbatul este sot si tata ,autoritatea ii este recunoscuta de ceilanti membri ai familiei fata de care isi impune punctual de vedere luind decizii,este furnizor de resurse si “mediaza relatiile familiei cu sfera publica”(Cristina Stefan,Familia Monoparentala ,o abordare politica,pag.132,Editura Polirom 2006)

Disparitia familiei clasice a devenit in zilele noastre un fenomen in sine cat se poate de estins.

Divortul –pune in discutie o problema psihologica centrala :familia si modul in care se adapteaza la realitatea sociala din zilele noastre ,unde este greu sa-ti gasesti un loc de munca si atunci cand ti l-ai gasit stai ore in sir la munca ,ajungi acasa prea oboist pentru famile.

Problemele de cuplu se intampla din doua mari cauze :sociale si psihologice.

Multi parinti raman impreuna pentru copii lor,altii raman impreuna nu pentru copii ci din motive materiale.

Divortul nu este confortabil psihologic,dar se ajunge repede la el ca de altfel si la casatorie.

De ce oare se intampla atat de repede aci santem casatoriti ,aci suntem divortati ?

Din cauza ca se intampla prea repede oare ? Parca nu ar mai avea aceiasi semnificatie ca pe vremea parintilor,sau bunicilor nostri la care privim cu drag din pozele de nunta ingalbenite dorindu-ne sa fim si noi ca ei,sa avem o casnicie ca a lor.

Se pare ca raspunsul sta in faptul ca s-a pierdut simbolistia interioara a casatoriei,a divortului.

Nu mai traim momentul casatoriei asa cum il traiau bunici nostri,s-a pierdut farmecul emotiei in orasele noastre printre blocurile inghesuite cu  camere mici unde nu are loc sa se aseze toata familia laolalta la masa pentru ca bucataria este prea mica.

Intr-o lume guvernata de simbol,partenerul inseamna ceva ,un mod de a fi,un mod de a relationa ,un mod de a te identifica,proiecta,etc.

Logica pentru care oameni se casatoresc ,se despart ,se hotaresc sa aibe un copil etc. “ nu tine de criterii exterioare ci de simbolistica interioara”.

Ceea ce s-a pierdut in zilele noastre este dimensiunea simbolica a actului.

Doar in masura in care simbolicul este integrat ,se poate realize unitatea intre realitatea interioara si realitatea partenerului .

Parintele din familia maonoparentala este de multe ori parintele care face tot,care nu are timp pentru el,intr-un cuvant suprasolicitat,aflat intr-o permanenta presiune social-emotional-economica.

Parintele absent este absent fizic doar,el se afla pentru totdeauna in” triada parinte absent-copil-parinte present”.

In fata minorului spectator,participant,vulnerabilizat de situatie,parintele singur poate trece prin stari emotionale intense.

La fel si copilul, care poate deveni copil-problema,traieste distrugerea triadei privindu-si parintii cu tristete,dezamagire,furie gandind de multe ori ca el este vinovat pentru tot,simtindu-se abandonat ,nedreptatit.

Un baietel,ramas cu mama ,resimte plecarea tatalui ca pe o necesitate,ca pe o stare de bine in familie.

Este obligatoriu in acest caz ca mama sa ,sa nu lase baiatul sa preia rol-statusul de sot,sa aibe o atitudine matura ,echilibrata,fara sa-I fie sacrificata evolutia pentru ai fi suport mamei.

Mama nu ar trebui sa-l incarce cu prea multe responsabilitati casnice,dar il poate scuti de efortul emotional de a-i suporta nefericirea si depresia ?

Baiatul poate fi distrus de depresia mamei.

Baiatul poate fi dezorientat intre cei doi parinti,el poate avea probleme acasa,scoala,societate.

Oriunde s-ar afla acestea ies la iveala,durerea se transforma in furie si furia in agresivitate,in toate formele de agresiune.

Este important ca in existenta baiatului sa existe o persoana de acelasi sex,care sa-i influenteze dezvoltarea ,sa constitue Imago-ul potrivit,sa-i stea la dispozitie.

Poate bunicul,un profesor ca mentor,un unchi.

La fel se intampla cu fetitele ramase cu tatal lor,trebuie sa aibe in preajma o prezenta feminina care sa-i stea la dispozitie,sa constituie Imago-ul potrivit.

Tristetea ii acapareaza pe copii in mod diferit:uni se izoleaza,altii insa apasa “pedala”suprastimularii.

Copii care aveau probleme psiho-pedagogice inainte de dizolvarea mariajului parintilor lor isi accentueaza modificarile comportamentale .

Ei regreta despartirea parintilor lor,isi poate chinui parintele prezent ,suprainvestindu-l pe cel absent.

Suferinta interioara a copilului se poate reflecta in relatia cu familia parintelui absent,in relatia cu familia ramasa ,cu scoala,cu el insusi ,cu ceilanti tineri.

Tulburari de conduita,tulburari de alimentatie,agresivitate,frustrare, intoleranta,opozitionism,indiferenta,tulburarii de limbaj,tulburari atipice,tulburari psihosomatice,esec ,abandon scolar sunt cateva din multele modificari ale suferintei.

In multe familii exista evenimente stresante sau chiar traumatizante.

La momentul formarii sale,familia se doreste a fi,unul dintre factorii de echilibru ai individului,poate chiar cel mai important.

Dar,in foarte multe cazuri,cu trecerea timpului,familia se transforma in izvor de suferinta.

In toate familiile sunt momente dificile,care duc la reorganizari,renuntari la unele paternuri de comportament si construirea altora.

Aceste momente sunt stresante pentru familie.

Salvador Minuchin,terapeut de familie,a dezvoltat teoria structurala a familiei in care defineste familia normala,ca fiind un cuplu care are multe probleme de relationare cu alte cupluri,cu rudele sau probleme legate de cresterea copiilor.

Familia nu mai este considerata o alaturare de indivizii,ci este un sistem a carui functionare transcende particularitatile individului.

In cadrul acestei teorii familia este un sistem social care cuprinde:

1.structura si caracteristicile unui sistem deschis,in transformare;

2.parcurgerea unor stadii evolutive care duc la o dezvoltare constanta;

3.strategii adaptative pentru dezvoltarea psiho-sociala.

Fiecare familie are un ansamblu de pattern-uri tranzactionale ce caracterizeaza relatiile dintre membri familiei regland comportamentul dintre acestia.

Aceste patternuri sunt mentinute de doua feluri de constrangeri:reguli ce vizeaza puterea ierarhica si indeplinirea functiilor in cadrul familiei si asteptarile mutuale ale fiecarei familii in parte.

S.Minuchin a pus in evidenta patru surse de stres pentru sistemul familial:

1.Stresul cauzat de o problema de sanatate-exemplu de o astfel de situatie este prezenta unui membru de familie bolnav cronic sau retardat,care prin problemele sale poate supraincarca familia,resursele si mecanismele ei de rezistenta,putand fi depasita de dificultati.

2.Stresul cauzat de perioadele de tranzitie prin care trece orice familie-in evolutia naturala a unei familii exista multe faze ,iar ele necesita o negociere a unor noi reguli,lucru care duce la conflicte,care ofera membrilor familiei,dar si familiei insasi ca intreg,ocazii pentu o noua crestere sau crearea altor dificultati.Exemplu:tranzitia copilului spre adolescenta.

In adolescenta,tanarul are multe contacte cu lumea extrafamiliala,iar statusul lui in aceasta perioada se schimba.Tanarul are nevoie de mai multa autonomie si responsabilitate si relatiile cu parintii se modifica.

Se vor schimba tranzactiile subsistemului parental cu adolescentul de la parinti-copil la parinti-adulti tineri.In unele cazuri,mama,de exemplu,poate rezista schimbarilor relatiei ei cu fiul/fiica adolescenta,pentru ca asta ar presupune schimbari in relatia ei cu sotul.In loc sa-si schimbe atitudinea ea poate ataca tanarul adolescent si submina autoritatea lui.Daca tatal intra in conflict de partea adolescentului se formeaza o coalitie nepotrivita,care se poate generalize pana cand toata familia se afla in conflict.Daca nu se produc schimbari adaptative,ori de cate ori vor exista colflicte ,vor aparea seturi disfunctionale.

3.Stresul cauzat de contactul intregii familii cu forte extrafamiliale.O familie poate fi puternic afectata de efectele unei recesiuni economice,de mutarea intr-o alta localitate sau intr-o alta tara,mecanismele de rezistenta ale familiei sunt amenitate semnificativ de saracie sau de discriminare.Exemplu:in anii 90,femei si barbati,dar mai multe femei au emigrat in Spania la cules de capsuni,contribuind din plin la produsul intern brut al tarii,castingand bani in afara,trimitandu-i in tara.Ele si-au lasat in tara copii cu barbatii,bunicii.Copii insa au ramas de izbeliste,pentru bunici a fost prea greu,iar barbati sau dovedit a fi tati abstracti ei insasi fiind educati sa fie lenesi si betivi.Rezultatul a fost multe familii destramate,cu copii needucati,acum tineri apreciati pe piata munci ca forta de munca prost calificata.

4.Stresul cauzat de contactul stresant al unui membru al familiei cu forte extraconjugale.Atunci cand unul dintre soti este stresat din cauza problemelor de serviciu,el poate incepe sa-si critice partenerul sau chiar sa deturneze conflictul spre copii,atacandu-i pe ei cu sau fara motiv.Acest lucru duce la izolarea membrului tensionat prin alianta celuilant membru cu copii,ca reactie de aparare fata de stres.Se mai poate intampla urmatorul fapt,atunci cand un copil are probleme de integrare in mediul scolar,parintii este posibil sa reactioneze diferit-mama exagerand problema,tatal o poate minimaliza-ceea ce face ca granite in subsistemul marital sa se rigidizeze.

Un numar foarte mare de familii sufera mari pierderi sau trec prin evenimente care actioneaza negativ in structura lor profunda impiedicand functionalitatea normala.

Aceste evenimente pot fi denumite traumatizante,pentru ca ele produc trauma nu doar in individul care poate fi martor sau subiectul care trece printr-un astfel de eveniment,ci si in sistemul familial,in toate componentele sale:membri,granite,functii,relatii si altele.

Consider ca o familie are in trecutul sau un eveniment traumatizant in urma caruia a devenit o familie monoparentala.

Un eveniment care traumatizeaza o persoana poate fi complet indifferent pentru altele.

Diversitatea reactiilor se datoreaza personalitatii individuale, convingerilor,valorilor personale si experientelor traumatizante anterioare.

Felul in care o persoana traieste un eveniment este unic.

Cand o persoana trece printr-un eveniment stresant are  sentimente de teama intensa,de neajutorare,groaza.

O persoana poate fi amenitata in mod direct sau indirect prin persoanele apropiate ei.

Evenimentele traumatice pot fi de natura umana(agresiuni sexuale,accidente,asistarea la decesul unei personae)sau de ordin natural(incedii,cutremure,inundatii).

“In ansamblu nu exista reguli stricte de definire a traumei”(Psihoterapia Tulburarilor Anxioase,Gavin Andrews,MarkCreamer,Rocco Crino,Caroline Hunt,Lisa Lampe,Andrew Page,pag.741,Editura Poirom 2007)

Diferentele dintre evenimente stresante si evenimente traumatizante consta in:

1.intensitatea lor-cele traumatice sunt mult mai intens resimtite de individ si familii;

2.efectele lor asupra individului sau familiei-evenimentele traumatizante persista mult timp,chiar pentru totdeauna producand schimbari in structura  familiei care nu intodeauna pot fi refacute,in timp cele stresante produc dezorganizarea familiei pe o perioada determinate,dupa care revin la starea initiala de functionare.

Ceea ce pentru o familie este stresant pentru altele poate fi traumatizant,deci granite dintre eveniment stresant si eveniment traumatizant este foarte fina.

In scala factorilor sociali de sres la copii din Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale editia a 3-a revizuit DSM 3-R,despartirea parintilor,boala cronica si mortala,internari in spitale si sanatorii a unuia dintre parintii este considerate a fi un stres sever,si are efecte perturbatoare asupra personalitatii copilului,fiind de durata si la niveluri profunde.

In scala severitatii factorilor psihosociali de stres la adulti-sursa DSM 3-R divortul este factor stresant sever,moartea partenerului este factor stresant foarte sever,iar statutul de parinte unic este incadrat la factor stresant mediu.

Parintele si copilul/copii din familia monoparentala trec prin astfel de evenimente traumatizante pe langa care se mai adauga in anumite cazurii saracia ,somajul,boli grave,abuzurile emotional,fizic,sexual si altele la fel de nefericite.

Toate aceste evenimente pot actiona separate sau impreuna,intensificandu-si in acest ultim caz forta de distrugere psiho-sociala.

Se poate intampla urmatoarea situatie:divortul parintilor poate deternina la unul dintre cei doi copii ai familiei delicventa,pe cand la celalalt sa nu aiba efecte negative majore.

Situatia traumatizanta cuprinde mediul in care se afla individul sau familia care trece prin evenimentul traumatizant.

Incercarea unui individ de a depasi situatia traumatizanta este dependenta de experinta sa individuala,de aceea situatiile traumatizante vor fi diferite de la individ la individ,chiar daca evenimentul traumatizant este acelasi.

Separarea de partener sau familie este foarte des intalnita,in zilele noastre,antrenand o multime de efecte psihologice negative asupra membrilor familiei si asupra familiei care mai ramane in urma acestui eveniment.

Cuplurile aflate in divort pot sa se confrunte cu multe probleme din multe domenii in acelasi timp,iar conflictul poate sa se raspandeasca repede de la un domeniu la altul.

Se intampla momente in unele cupluri cand nu-si pot oferii unul altuia intimitatea si distanta de care au nevoie in momente diferite si in grade diferite.

Aceste probleme pot duce la o instrainare permanenta,iar aceasta poate merge pana la instrainarea de sine insusi.

Neputinta de a tolera schimbarea si dezvoltarea unuia dintre partenerii poate produce un divort emotional,insotit sau nu de un divort legal.

Conflictul in legatura cu terminarea casniciei este asociat cu dispute cu privire la alte probleme si cu o proasta adaptare postdivort.

Divortul este dificil atunci cand unul dintre soti manifesta nerabdare de a termina casnicia cuplata cu lipsa de dorinta a celuilant,

Negarea faptului ca si casnicia este terminata contribute de multe ori la mentinerea conflictului.

Partenerul care pleaca se comporta cantradictoriu,in modalitati care sugereaza ca are unele indoieli cu privire la terminarea definitiva a relatiei.

Coexistenta simultana a acestor doua aspecte diferite poate cuprinde nu numai cuplul ,ci si noii parteneri,copii etc.

Partenerii,la care suferinta provocata de pierderea partenerului persista, au deseori dificultati in implicarea in relatii si activitatii noi sau obisnuite.

Ei va trebui sa invete sa se descurce fara a mai depinde de altcineva,ceea ce este foarte greu,aproape imposibil pentru cei care nu au cunoscut un alt mod de trai.

Aceasta implica autocunoasterea si autovalorizarea ca fiinta umana interdependenta,care reuseste sa-si fie autosuficienta cu sau fara ajutor de la rude sau prieteni.

Mai concret,aceasta inseamna sa se descurce cu probleme practice de care pana atunci nu se ocupa,fiind in sarcina fostului partener.

Problemele practice iata un punct dificil pentru unele mamele singure.

Multe femeii divortate se simt dezorientate si cauta ajutor medical pentru simtome de depresie ,dificultatii de somn si alimentatie.

A fost adesea comparata pierderea unui partener prin divort cu pierderea prin moarte,pentru ca exista multe asemanari intre sentimentele divortatilor si cele ale vaduvilor.

Faptul ca partenerul a plecat de buna voie va lasa pe multi divortati mai umiliti,cu amaraciune decat indura in general cei vaduvi.Cunosc un exemplu:parintilor unei mame singure le-a fost rusine ca fata lor a divortat si a spus cunoscutilor ca sotul fice-i lor a plecat in strainatate.

Cei divortati sunt in general mai tineri decat vaduvii si deci au posibilitate mai mare sa se casatoreasca,dar neadaptarea este complicata in ambele situatii pentru ca ei pastreza sentimente puternice de manie,respingere sau vinovatie.

Barbatii divortatii au tendinta sa duca o viata mult mai haotica in comparatie cu cei casatoriti,dormind mai putin si avand dificultati in aprovizionare.

Desi, divortul inseamna doar desfacerea casatoriei,multi parteneri renunta si la rolul lor de parinti,copii fiind afectatii foarte mult.

Pentru buna dezvoltare a copilului este necesar ca ambii parintii sa fie implicati in mod egal in procesul educativ familial.

Ei fiind din acest punct de vedere absoluti indispensabili evolutiei psihice a copiilor.

Copii cu parinti divortati au dificultati de adaptare sociala,scolara,instabilitate si subinvolutie emotionala,fragilitate morala,stari de anxietate,tendinte spre izolare sociala sau violenta si altele.

Parinte singur in somaj-iata un factor de stres sever.

Empatia fata de o situatie in care nu te afli si este putin probabil sa ajungi este de obicei foarte scazuta.

Femeile din familiile monoparentale sunt discriminate social,ceea ce este posibil datorita ordinii patriarhale a societatii.

Putem recunoaste ordinea patriarhala in diverse sfere relationale:in cadrul familiei largite,in grupurile profesionale,in institutii publice.

Cand femeile asigura traiul unei familii si o reprezinta juridic societatea intra in deriva nestiind daca sa le aseze in rand cu toata lumea sau deviant fata de ea.

Un alt factor stresant pentru familie este decesul partenerului,pentru copil insemnand decesul unui parinte.

Acesta este un eveniment cu care se confrunta omul de-a lungul vietii, care produce teama profunda si o suferinta cu atat mai accentuata cu cat persoana decedata era mai importanta pentru cei ramasi.

Moartea ne pune in fata unei multimi de intrebari,de provocari care ne forteaza sa modificam ceva in noi,sa schimbam si chiar sa ne dezvoltam.

A pierde pe cineva ne obiga sa ne raportam diferit la ceea ce ramane,se vor schimba prioritatile,continuindu-se diferit viata.

Cand o familie pierde un membru al sau aceasta nu este singura pierdere,la ea se mai adauga pierderea viselor si sperantelor fata de acea persoana,pierderea unui statut social/economic,pierderea caminului,sau a ideii de camin,pierderea suportului emotional din partea persoanei decedate,pierderea unei identitati familiale,pierderea suportului social.

Situatiile in care  este solicitata capacitatea de adaptare a familiilor la stresurile venite din interior si la cele venite din exterior sunt :situatii de  separare neprevazute a sotilor pe durata de timp scurta sau mai indelungata cum ar fi :situatii in care un membru al familiei se imbolnaveste grav,dezastre naturale-inundatii,cutremure;situatii de razboi,stuatii profesionale speciale.

Una dintre strategiile de aparare a famiiliilor la stres este cresterea legaturilor intrafamiliale sau cresterea intelegerilor(tranzactiilor) si legaturilor cu comunitatea.

Succesul adaptarii familiei la stres este integrat in doua planuri :planul intern(dezvoltarea resurselor interne  de integrare  si adaptabilitate) si planul extern in care familia isi dezvolta comportamentele  de aparare si mobilizare a functiilor si organizarilor sale interne pentru a obtine sprijin social din partea comunitatii.

Hill(1949) identifica limitele pattern-urilor adaptative in situatia separarii familiei,care ducea initial la dezorganizarea familiei apoi la reintregirea ,redescoperirea si reorganizarea structurii acesteia.

In sanul familiei ,separarea are consecinte disfunctionale precum anxietatea,depresia,acte deviante ,acuze psihomatice.

Modelul romanesc de convietuire conserva preferinta pentru gospodariile de tip familial,legal constituite.

Totusi,uniunile consensuale si familiile monoparentale sunt fenomene in crestere.

Desi,multe persoane nu considera casatoria necesara,ea este in continuare forma de familie valorizata in cadrul careia indivizi sunt mai fericitii,celelalte- convietuirea neoficiala si in special familiile monoparentale-sunt mai putin tolerate.

Cea mai importanta cauza a aparitiei problemelor in casnicie este reprezentata de dificultatile materiale,apoi de neintelegerile referitoare la sarcinile gospodaresti si comportamentul copiilor.

Cea mai importanta conditie a unei casnicii fericite este considerate iubirea,dar absenta ei nu este cel mai important motiv de divort.

Divortul se produce in cazuri grave de violenta sau alcolism si in plan secundar infidelitatea.

Femeia este sotie,mama si lucratoare pe piata muncii.

Se considera ca femeia este bine sa lucreze,pentru ca isi poate asigura independenta si contribui la bunastarea familiei,fara ca acest lucru sa aiba efect negativ asupra copiilor.

Dar,majoritatea considera ca ceea ce isi doresc cu adevarat femeile este sa aiba familie si copii.

Acest lucru inseamna ca familia contina sa ramana o conditie esentiala a realizarii personale a femeii.

Participarea femeii pe piata muncii,realizarea profesionala este o alegere complementara pentru o femeie care face parte dintr-o familie completa.

Altfel se pune problema pentru o femeie ,mama singura,familia ei poate avea mari probeme financiare daca nu are o munca.

In cadrul structurii de autoritate forma democratica,egalitara in care nu conteaza cine conduce si deciziile sunt luate in comun este preferata de majoritatea persoanelor.

Acest model este sustinut mai ales de femei,de persoane educate si de cei din mediul urban.

Schimbarile si prefacerile constatate prin care trece familia de-a lungul timpului pot fi uneori dramatice .

Vorbim atunci despre parcursul familiei de la structura de tip institutional- traditional  la cea de tip democratic-modern in care se reconstruieste multimea statusurilor si rolurilor conjugale,din perspectiva evolutiei lor.

Cuplul modern are la baza afectiunea mutuala,intelegere deplina,egalitate intre membri in schimb familia conceputa ca institutie ,bazata pe reguli,”acte normative traditionale,obligatorii ce isi exercita presiunea sociala”

Am chestionat un nr de 10 femei cu privire la diferite activitati casnice :cine anume le face ,precizand ca aceste femei au intre 15 ani si 25 ani de casnicie ,cine i-a deciziile in cuplul lor,dezacordurile intre ei in legatura cu fiecare activitate,considerand ca in aceste activitati zilnice prin rutina lor sunt si stresante .

Ex de intrebari:Cine anume face piata zilnic ?

Cand o faceti impreuna ?

Cine actioneaza ,cine decide ?

Comparativ am efectuat o chestionare a femeilor divortate de multi ani,cu copii in intretinere tot 10.

Concluzia a fost ca in familia moderna barbati si femeiile isi impart sarcinile in mod egal pentru buna desfasurare a cotidianului,actioneaza ambi decide mai ales femeia caruia ii place sa fie lasata ea sa decida.,pe umeri barbatului pica responsabilitatea.

Cum era in familiile lor atunci cand erau casatorite inca .

La intrebarea mea din ce motiv crede ca s-au despartit raspunsul a fost influenta anturajului,nu erau in permanenta impreuna.

Spre ce tip de relatii si structuri se indreapta cuplul conjugal contemporan ?

Relatiile dintre parteneri sunt influentate de specificul cultural si national.

Organizarea rolurilor conjugale de o anumita maniera este conditionata nu doar de situatia generala din societate ,ci si de nivelul instructional si cultural al partenerilor ,depinde de categoria sociculturala din care fac parte ,precum si de relatiile exterioare ale cuplului conjugal cu prietenii,vecinatatea si familia extinsa.

In momentul dinaintea ruperii nucleului conjugal ,cei doi partenei nu mai intretin  impreuna legaturi cu categoriile mai sus amintite ci separate,chiar uni dintre ei isi fac o retea a relatiilor exterioare diferita de cea a partenerului.

Studiul structurii de autoritate si putere in cuplu ?

Spre ce tipuri de relatii si structuri se indreapta cuplul conjugal ?

Pentru a studia constituirea  si functionalitatea unei familii,mergem pe drumul de la persoana la psihologia de microgrup studiind interferenta relatiilor interpersonale .

Rolul familial include rolul conjugal in cadrul  relatiei  diadice   si mai tarziu si rolul parental in cadrul microgrupului familial.

Cuplul conjugal detine in interiorul microgrupului familial pozitia prioritara ,generand un nucleu functional sau disfunctional.

Pentru echilibrul familial este necesar adoptarea,asumarea, si exercitarea de catre parteneri a unor roluri conjugal-parentale compatibile.

Rolul conjugal-parental formeaza o formatiune complexa de comportamente ,atitudini si comunicari verbale si expressive.. care sunt orientate spre asigurarea ,consolidarea si dezvoltarea relatiilor familiale ,asteptate de catre cei doi parteneri.

Structura de rol conjugal este distorsionata cand se adopta ,interiorizeaza si se exercita defectuos rolurile maritale.

Armonia relatiilor familiale si stabilitatea casatoriei sunt determinate de structura armonios impletita a rolurilor conjugale,puse in practica in mod compatibil,completandu-se reciproc.

Rolul conjugal se preia din copierea modelelor de rol familial cunoscute in familia de apartenenta ,se modeleaza in cadrul interactiunilor maritale multilaterale.

Nu este simplu si fara probleme adoptarea unui rol conjugal si apoi parental .

La inceput de casatorie ,in primii ani,care coincide cu perioada de interacomodare ,are loc confruntari generate de adoptarea si indeplinirea rolurilor conjugale.

Aceste confruntari pot fi frecvente ,deranjand armonia cuplului.

Originea acestor confruntarii se afla in deosebirile posibile intre modelele de rol conjugal preluate din familia de apartenenta,personalitatile celor doi parteneri si au loc pe o perioda de la 0 la 5 ani .

Modelele de rol preluate din familiile de apartenenta ,sunt asemenea unui far pe mare, au valoare de “criteriu de referinta “ si apreciere  a propriilor roluri conjugale.

Devierea partenerului de la rolul conjugal asteptat genereaza un sentiment de frustrare,nesiguranta,mentinand o anumita” anxietate de relatie”.

Partenerii cuplului conjugal ia ca exemplu comportamentul marital al parintilor,raportand-se la acesta.

Frustrarile si lipsa de armonie din cuplu ies la suprafata nu de putine ori exprimate cam in felul acesta:”la mine in familie tata facea asta”,”mama nu i-ar fi spus nu tata niciodata asa ceva…”

Esecul relational nu este departe atunci cand partenerii cuplului conjugal cauta continuu sa” identifice modelul matern sau patern” in purtarea partenerului sau .

Se alimenteaza tensiuni,frustrari si insatisfactii reciproce si conflictul de rol nu este departe.

Lipsa de armonie si asteptarile sperate privind conduita de rol ,de la modelul parental la cel conjugal genereaza disfunctie intramaritala .

  1. In etapa de preacomodare si de acomodare intramaritala datorita dinamicii si prefacerilor importante ale structurii rolurilor conjugale are loc mai mult sau mai putin inconstient :”ea”o imita relativ exact pe mama sa,”el”o prefera pe mama sa pe care incearca s-o vada in persoana partenerei; “el”il imita oarecum pe tatal sau,in schimb”ea” il neaga preferandu-l pe propriul tata pe care doreste sa-l vada in partenerul sau.( Iolanda Mitrofan,Cuplul Conjugal,pag.88Editura Stiintifica si Enciclopedica 1998)

Stabilitatea unui cuplu conjugal are la baza confruntarii reciproce,urmate de corectarii,cedarii si restructurari reciproce ale felului de exercitare si dezvoltare a rolului conjugal si este firesc sa fie asa pentru o evolutie armonioasa.

S-ar parea ca viata de cuplu se deruleaza relativ previzibil,in sensul marcarii unui stil propriu,autentic,unic al interactiunii maritale ,ducand la satisfactii reciproce.

Se formeaza asfel linia normala a vietii de familie in care se realizeaza “structurii de rol conjugal armonioase si complete sub aspectul asigurarii functiilor familiale”

Traiectul disfunctional al vietii de familie incepe cu o defectuoasa organizare si exercitare  a rolurilor conjugale.

  1. Am studiat un lot format din 25 de persone toati fiind parinti singuri  si am tras urmatoarele concluzii referitoare la “tipurile de disfunctii globale “din cadrul structurii de rol marital si le-am grupat in felul urmator :1.disfunctii prin nepotrivire in adoptarea si indeplinirea rolurilor conjugale specifice sexelor;2.disfunctii din cauza neasumarii si neexercitarii complete a rolului conjugal-parental;3.disfunctii din cauza adoptarii unui rol conjugal-parental inautentic.( Iolanda Mitrofan,Cuplul Conjugal,pag.89Editura Stiintifica si Enciclopedica 1998)

 

 

Viata bunicilor nostri a fost marcata de ce-l de-al doilea razboi mondial,ei ne-au crescut cand parintii nostrii erau la munca.

De la ei am mostenit “imaginea divizarii lumii intr-un bloc occidental,asa zis liber si unul oriental ,cu reputarie totalitara.” (Psihologia adolescentului,Michel Vincent pag.206)

Parintii nostrii au trait sub amenitarea razboiului rece ,iar amenitarile care apasa astazi asupra noastra si urmasilor nostrii sunt legate de incalzirea planetei,terorism care” alimenteaza cu reprezentarii angoasele constiente si inconstiente”.

Incepand cu secolul 20 este uimitoare evolutia conditiei femeii ,”evolutia moravurilor” care de fapt a dus la cresterea numarului de familii monoparentale.

Sunt foarte multe mame care isi cresc singure copii,si tati dar mai putin.

Bunica mi-a povestit, chiar de cand eram mica, ca atunci cand mama ei a decis s-o creasca singura si-a spus “decat sa zic vai de noi mai bine zic vai de mine”si l-a parasit pe bunicu care  consuma prea mult alcool.

In vremuri mai de demult tatii erau “ucisi in lupta sau luati prizonieri ,astazi ei sunt declarati morti,sau mai simplu plecati.”(Psihologia adolescentilui,Michel Vincent pag.206)

Frecventa divorturilor,parinti despartiti ,aparitia epidemiei SIDA ,inceputul vietii sexuale sub auspiciile acestui pericol de moarte,”accesul la scolarizare sau la o slujba motivanta”nu este o regula generala,”absenta debuseelor conduce la marginalijare ,iar apoi la excludere”,iata o parte din problemele adolescentilor .

Toate aceste suferinte pune in evidenta existenta unui discomfort pe care multi adolescenti il simt,iar “evaluarea suferintei unui adolescent trebuie sa comporte o evaluare  a insertiei sale familiale  si sociale “pentru o orientare si psihoterapie adecvata.(Psihologia adolescentului,M.Vincent,pag.207)

Este deosebit de complexa evaluarea suferintei unui adolescent, iar tratarea  suferintei “este delicat de definit”.

Sunt diferite resursele terapeutice disponibile printre care :tratamentele psihanalitice individuale  care ajuta in evaluarea si interpretarea “procesului psihanalitic”,medicamentele care ajuta la redresarea somnului si diminuarea angoaselor si exceselor dispozitionale ,”variantele psihoterapeutice”.

Oricare ar fi forma psihoterapiei aceasta   permite accesul la”conflictele patogene”,care la adolescenti pot fi expresia unor”conflicte traite din punct de vedere istoric in trecutul infantil” sau mai recente rezultate in “urma unor conjuncturi traumatice”.

Introducerea psihologiei inconstientului de la Freud incoace a facut posibila precizarea naturii acestor conflicte astfel:nevroza este definite printr-un conflict dintre Eu si Se,psihoza este o solutie la un “dezacord intre Eu si lumea exterioara”,psihonevrozele narcisice se nasc din conflictul intre Eu si Supraeu.

Numarul divorturilor este foarte mare in zilele noastre ,”sunt mai numeroase cuplurile care prezinta conflicte decat cuplurile fericite”,sunt multe casnicii in care  parteneri se detesta ,sunt indiferenti unul fata de celalalt sau  care “se mentin datorita unor interese pur mercantile sau obisnuintei”(Iolanda Mitrofan,Cuplul conjugal pag.22)

Climatul acestor casnicii devine tensionat ,sufocant,sursa de insatisfacii,iar “extraconjugalitatea  ofera iluzia schimbarii”.

In perioada divortului parintii sunt ocupati cu propriile probleme uitand ca sunt cele mai importante persoane pentru copii lor.

Altii parintii in aceasta perioada a divortului cauta alinare la propriul copil fiind coplesiti de problemele lor.

Multii copii cred ca ei sunt cauza conflictului intre mama si tata si chiar incearca sa-I impace.

In perioada divortului creste vulnerabilitatea  la bolile mentale si fizice la copii care pot  aparea datorita pierdeii unuia sau ambilor parintii in urma divortului

Multi parinti sunt ingrijorati de efectul divortului asupra copilului si se mobilizeaza pentru a ajuta copii sa se adapteze la conflictul parental.

Este dificil sa se discute cu copilul despre divort,se va vorbi simplu,si parintii nu vor tine secret divortul,nu vor astepta pana in ultimul moment sa le spuna despre divort,de asemenea ambii parintii vor comunica copilului vestea divortului,si tot ambi parintii asigura copilul ca il iubesc si-I vor fi parintii intodeauna,se admite faptul de ambii parintii ca divortul este un lucru trist ,nu se discuta despre problemele sau greselile celuilant  cu copilul.

In caz de divort copii se descurca cel mai bine cand stiu ca mama si tata vor continua sa ramana parintii lor si vor continua sa se implice in viata lor chiar daca casatoria parintilor ia sfarsit.

In abordarea situationala a familiei este important studiul comportamentului grupului familial ,al membrilor acestuia “raportat la factorii externi ,sociali,economici si de mediu fizic ,care constitue contextual situational al familiei”.(Iolanda Mitrofan Cuplul conjugal pag.32)

Familia poate avea succes in fata agentilor stresori cand stie sa-si “dezvolte resursele sale interne de integrare si adaptabilitate “si de asemenea familia “trebuie sa-si dezvolte comportamentele de aparare si mobilizare a functiilor si organizarilor sale interne” pentru a obtine sprijin social.

In momentul in care copii  prezinta in comportamentul lor “elemente simtomatice usoare”putini parinti apeleaza la ajutor psihologic pentru copii lor ,cei mai multii se indreapta spre medical de familie care indruma spre cabinetul de psihoterapie.

Copii sunt adusi la cabinetul de psihoterapie de catre parintii atunci cand acestia au trecut prin intamplari traumatizante ca:abuz,accident,molestare,moartea cuiva drag,imbolnavirea unei personae apropiate.

Copii mici pot reactiona la divort prin retragere,comportament necooperant,agresivitate,copii mai marii pot sa devina foarte tristi si performantele scolare pot fi afectate,adolescentii pot avea probleme in “propria relatie si probleme de stima de sine”.

Obiectivele demersului terapeutic se desprind din interviul preliminar cu parintii si cu copilul si din evaluarea psihologica.

Tehnicile de psihoterapie  expresiva si gestalt-terapia folosite pe parcursul procesului terapeutic(pe care eu le-am studiat) pun in lumina  informatii referitoare la pacient si obiectivele se pot schimba ,modifica pe parcursul procesului terapeutic.

La inceput se desprind trei feluri de obiective:din perspective copilului,a parintelui si din perspective terapeutului.(Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane,volum coordonat de Iolanda Mitrofan,pag.203)

Obraznicia,agresivitatea,nesupunerea si irascibilitatea descriese de catre parintii ca” manifestari anormale “nu sunt altceva decat “expresia unei relatii necorespunzatoare  intre parintii si copil”.

Adusi de catre parintii “in urma unui sir de conflicte latente sau manifeste” copii sunt prezentati de multe ori ca fiind “vinovati in fata autoritatii”.

Copii se simt vinovati,inferiori sunt tematorii de ce anume o sa urmeze si de multe ori plang,sunt aroganti,se refugiaza in tacere,sau se supun orbeste .

Este necesar sa se creeze o admosfera placuta,empatica in care copii sa-si poata exprima punctual de vedere” sa-si exprime sentimentele,gandurile” fata de aceasta situatie printr-un dialog cald,prietenos,copilul sa se simta “acceptat si valorizat”in felul acesta se pot desprinde “obiectivele terapiei,asa cum apar ele din perspectiva copilului”.

Obiectivele din partea terapeutului decurg din interviul preliminar,diagnosticul psihologic,anamneza si din pozitia teoretica pe care se situeaza terapeutul.(Copiii-Blocaje si resurse in psihoterapie,Iolanda Mitrofan pag 204)

Divortul parintilor ii afecteaza in mod diferit pe copii in functie de varsta lor :copii mici de 6-8 ani nu pot face diferenta dintre propriile nevoi si nevoile parintilor pentru ca nu au aceasta capacitate si nu inteleg de ce parinti lor nu mai pot convietui.

Despartirea de un parinte produce frustrare,tristete,chiar daca parintele absent isi petrece o parte din timp cu copilul care este in custodia celuilant sot .

Acesti copii se simt abandonati,tematori,”considera ca nu mai sunt iubiti de parintele absent”,pot fi furiosi pe parintele plecat pentru ca au fost parasiti.

Nemultumiti ,nestiind cum sa se manifeste,au reactii nepotrivite fata de profesori,altii copii sau fata de parintele custode.(Consiliere psihopedagogica ,Ion Al.Dumitru pag.261)

Cand intre parinti exista conflicte inclusiv in ceea ce priveste custodia situatia devine mai complicate pentru ca” genereaza tensiuni si conflicte intrapsihice la nivelul personalitati copilului”,aflati intr-o asemenea situatie “copii incep sa aiba probleme de adaptabilitate “care duc la obtinerea de note slabe la invatatura.

Simt discomfort cand sunt pusi in situatia de a alege sa fie alaturi de unul dintre parinti.

Copii aflati in situatia generata de divortul parintilor” au nevoie de sprijin afectiv ,care sa le confere incredere “.

Pentru a compensa lipsa parintelui plecat copii se ataseaza de o ruda,de un profesor.

La varsta de 9-12 ani copii pot intelege mai bine situatia create de divortul parintilor.

Separa trebuintele si nevoile lor de cele ale parintilor suportand mai bine consecintele divortului,totusi ei” traiesc sentimental neputintei de a influenta decizia si comportamentul parintilor”.

Se simt rusinati de faptul ca parinti nu mai sunt impreuna si stanjeniti totodata,”nemaifind la fel ca ceilanti copii”.

Sunt nemultumiti,maniosi,acuzatori pe parintele pe care il cred vinovat de producerea divortului ,isi demonstreaza loialitatea fata de celalalt parinte.

Copii aflati in aceasta situatie ,ca elevi au dificultati de concentrare ,sunt irascibili pot intra in conflict cu alti elevi,profesori.

Adolescentii au capacitatea de a intelege de ce parintii lor divorteaza ,chiar gasesc explicatii ale divortului.

Ei incearca sa depaseasca situatia  depunand eforturi pentru obtinerea unor rejultate scolare cat mai bune.

Alti adolescenti folosesc prilejul de” a scapa de sub tutela parintilor pentru a adopta calea calea delicventei ,a deviantei comportamentale”,pot ajunge la consum de droguri,alcool,prostitutie.

Pentru a depasi situatia generata de divortul parintilor adolescenti au nevoie de un suport extrafamilial pentru a putea sa faca fata cerintelor scolii si ale vietii,consilierea psihopedagogica fiind” benefica pentru evolutia peronalitatii”.

In familia monoparentala,conflictele ce vor aparea au tendinta sa fie asemanatoare cu vechile conflicte maritale:”semeni cu taica-tu”,”parca ai fi taica-tu”,”parca ai fi maica-ta”,si altele.

Poate fi pedepsit copilul pentru ca seamana sau se comporta ca fostul sot sau poate fi presat sa preia rolul celui absent.

Se intampla de multe ori copilul unei familii monoparentale sa devina confident si chiar sustinator moral al parintelui,fiind supus in felul acesta unei maturizarii pentru care nu este pregatit si care ii poate afecta serios dezvoltarea.

Fetele crescute de tata singur devin stapanele si mamele casei prin asumarea de indatoriri cu mult peste capacitatile lor avand grija de fratii mai mici,de curatenie,mancare oferind si suport emotional tatalui.

Parintele singur este cuprins de multe ori de sentimentul neputintei:”nu mai stiu ce sa fac sa nu mai simta ca nu are ambi parinti langa el”.

Bibliografie:

1.  Ion Al.Dumitru, Consiliere Psihopedagogica,Editura Polirom 2008,

2.  Iolanda Mitrofan coordonator,Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane,

Editura Polirom,2006,

  1. Iolanda Mitrofan,Cuplul Conjugal,Editura Stiintifica si Enciclopedica 1998,
  2. Psihoterapia adolescentului,M.Vincent capitol din volumul Psihanaliza si psihoterapii ,Daniel Wildlocher,Alain Braconnier,Editura Trei 2006,
  3. Elisabeth Roudinesco,Familia in dezordine,Editura Trei,2006,
  4. Psihoterapia Tulburarilor Anxioase,Gavin Andrews,Marc Creamer,Rocco Crino,Caroline Hunt,Lisa Lampe,Andrew Page,Editura Polirom,2007)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s